Incluziune socială bazată pe vulnerabilitate vs. Emancipare bazată pe drepturi cultural

Incluziune socială bazată pe vulnerabilitate vs. Emancipare bazată pe drepturi cultural

 

Pentru a clarifica principile pe care le voi prezenta voi începe cu definiții și teorii.Incluziunea socială se referă la respectarea statutului și drepturilor tuturor oamenilor dintr-o societate, care trebuie să aibă oportunitatea de a participa în mod relevant la viața acesteia și de a se bucura de un tratament egal cu ceilalți[1].

Cuvântul vulnerabilitate înseamnă, conform unei definiţii simple din dicţionar, ceva ce poate fi rănit uşor, atacat cu uşurinţă, o parte a noastră care este defectuoasă sau deficitară. Foarte des ne spunem sau auzim afirmaţii de genul:” Nu trebuie să fii slab, fii curajos”. Rădăcina cuvântului curaj provine din latinescul cor, care înseamnă inimă. La origini, cuvântul curaj avea aşadar o altă înţelegere decât cea actuală. A fi curajos însemna a spune deschis ce ai pe inimă, a te deschide în faţa celuilalt, cu toate calităţile, dar şi defectele sau deficienţele tale. De-a lungul timpului definiţia cuvântului curaj s-a modificat, astăzi fiind aproape similară cu ceea ce înţelegem prin eroic[2].

Emanciparea înseamnă eliberare, punere sau ajungere în stare de independență; eliberare din iobăgie, din șerbie.[3]

Drepturile culturale ale omului fac parte dintr-o clasificare mai mare, aceea a drepturilor economice, sociale şi culturale. Drepturile economice, sociale şi culturale sunt drepturi ale omului socio-economice, cum ar fi dreptul la educaţie, dreptul la a avea casă, dreptul la standard de viaţă adecvat, dreptul la sănătate şi dreptul la cultură. Statele semnatare ale Convenţiei Internaţionale asupra Drepturilor Economice, Sociale şi Culturale au obligaţia de a respecta, proteja şi îndeplini aceste drepturi. În mod evident, drepturile culturale se referă la artă şi cultură, dar într-o manieră largă, incluzând garanţia că oamenii şi comunităţile au acces la la cultură, se referă la limba unui popor, producţia culturală, moştenirea culturală, drepturile de proprietate intelectuală, drepturile de autor, accesul minorităţilor la cultură, conservarea diverselor culturi[4].

Când vorbim despre grupurile vulnerabile, trebuie să avem în vedere că există două categorii de astfel de grupuri judecând după perioada sau intensitatea stării de risc. Avem pe o parte grupurile lipsite de mijloace, de cele mai multe ori într-o stare de sărăcie care se prelungeşte pe o perioadă lungă de timp şi care nu poate fi uşor înlăturată, grupuri care nu pot profita de oportunităţi şi care sunt fără apărare în faţă problemelor iar în această categorie o să enumaram persoanele cu dizabilităţi, copiii abandonaţi, unele minorităţi etnice, familiile monoparentale, vârstnicii etc. Cealaltă categorie cuprinde oameni aflaţi într-o stare problematică care le plasează bunăstarea sub ceea ce este considerat acceptabil sau normal de către societate, în cazul cărora starea de risc este tranzitorie şi care se datorează, uneori, unor factori externi cărora au eşuat să le facă faţă sau altor evenimente. Din această categorie fac parte persoanele care migrează către un loc de muncă, debutanţii pe piaţă muncii, femeile aflate în perioada maternităţii... După cum se vede, nu există o definiţie pentru conceptul de grup vulnerabil ci sunt folosiţi o varietate largă de indicatori pentru a determina categoria, iar sărăcia este cel mai vizibil dintre ei. În România, aproape o treime din populaţia ţării se confruntă cu lipsuri materiale, nu are un venit stabil, o locuinţa şi nici nu îşi poate asigura o alimentaţie îndestulătoare. Sărăcia poate fi atât o stare datorată uneia din situaţiile vulnerabile amintite mai sus sau poate fi şi un rezultat al stării de slăbiciune. Schema acestei afirmaţii ar fi una cât se poate de logică, o persoană care nu are venituri are şanse limitate de a accesa un nivel de educaţie superior care oferă oportunităţi pe piaţă muncii şi realizare personală prin urmare şi calificarea va fi poate una necorespunzătoare cu aspiraţiile personale, slujbă prost remunerată, controlul stării de sănătate devine un moft costisitor etc. În ultimii ani au început să fie active pe scena socială numeroase organizaţii care investesc timp şi dedicaţie în cauze umanitare, aceste grupuri vulnerabile pe care le-am amintit fiind beneficiare ale programelor respective, însă dezvoltarea lor, de multe ori, nu este una durabilă[5].

Abordarea minorității rome după anul 1990 de către statul român a fost bazată pe elemente de integrare social, romii fiind considerați grup vulnerabil și supuși unor măsuri pe termen scurt și lung de integrare social. Aceste măsuri până în anul 2001 nu au fost sistematizate, nu au existat măsuri concrete, în paralel, atutidinea anti-romă era în continuă creștere, existau conflicte inter-etnice și locuire segregată, cei mai mulți romi săraci locuiau în ghetouri, la periferi.

Abordarea sistematizată se încearcă pentru prima dată cu ocazia primei strategii guvernamentale (416/2001), această strategie” se impune” de către Comisia Euopenă privind aderarea României în cadrul marii familii europene, problematica romă fiind condiție clară la aderare.

Această primă strategie privind etnia romă schimbă abordarea de la integrare la incluziune, păstrând încadrarea de grup vulnerabil. Putem spune că în această strategie au fost înființate primele resurse umane rome specializate, un număr important de romi sunt specializaâi și angajați în instituțile statului, având o primă sarcină integrarea romilor, dar și stabilirea unei punți de dialog și cooperare între comunitățile de romi și instituții. Nu în foarte mult timp, această resursă își schimbă prioritățile, devenind unelte de prin prizma finanțatorilor, ci nu al ong-urilor rome.

Viața politică a romilor nu a fost una prea eficientă, construcția de organizații politice de durată în mare parte a eșuat. Romii nu excelează din punct de vedere politic, iar aceste situație este cauzată de mai mulți factori:

- Lipsa de viziune clară a oamenilor politici romi;

- Lipsa de unitate electoral, neexistând viziune și o construcție solidă, nici electoratul nu a fost solidar cu formațiunile romilor, existând o descreștere numeric a votului etnic;

- Mediul politic românesc a creat din electoratul de etnie romă cea mai ușoară masă de manevră, existând chiar o strategie de dezbinare electoral prin sărăcie și dependență de măsuri de asistență social. Mediul politic românesc nu și-a dorit niciodată o existența unei formațiuni unice și puternică a romilor din temerea eventualelor solicitări ale romilor prin negociere politică (ex. UDMR care asigură majoritatea politică multor guvernări).

- Lipsa onestității liderilor politici romi de la nivel local și județean, care nu au pus pe agenda politică a majoritarilor problematica romă, datorită satifacerii unor interese personale.

Nici astăzi nu putem vorbi de o viziune politică comună, există o organizație reprezentativă care are un deputat în parlament, iar restul organizaților” construiesc” o opoziție acestei organizații bazată pe critic și nu prin o abordare nouă.

Statul român continuă abordarea romilor din punct de vedere social prin strategii ineficiente, nebugetate... Aceste măsuri de incluziune nu reușesc să scoată romii din sărăcie și nici să combată atitudinea anti-romă care observăm că este în continuă creștere. Abordarea ca grup vulnerabil a romilor, ci nu ca o minoritate națională recunoscută prin lege, ne aruncă într-o categorie de cetățeni care nu pot evolua. Singurule elemente compensatoriu în privința romilor sunt măsurile afirmative din licee și facultăți.

 Romii au evoluat, cu sau fără susținerea statului român, o mare parte din aceștia au reușit prin educație să își schimbe mentalitatea. Mare parte a rasismului, atitudinii anti-rome este cazuat de needucația majoritarilor, nici astăzi nu se regăsesc în manualele de istorie dramele istorice ale romilor (Sclavia și Holocaustul).

Chiar dacă mare parte a romilor au demonstrate progres, societatea nu îi accept ca cetățeni de etnie romă și nu îi respect ca o minoritate care a contribuit la dezvoltarea acestei âări și sunt tratați în continuare ca” țigani”.

Romii sunt singura minoritate națională care statul român nu ia oferit toate lementele cultural necesarew pentru a consolida identitatea etnică pe criteria cultural. Este foarte dificil ca un etnic rom să își assume identitatea etnică când statul român nu respectă principiile de bază ale identității rome.

Portul și limba români sunt principalele elemente care construiesc identitatea etnică cultural a romilor, ele nu sunt definitorii, datorită faptului că un mare mare de romi nu mai sunt vorbitori de limba romani (efect al absorpției etnice) și nici al portului tradițional. Defeinitoriu în identyitatea etnică romă a rămas auto-identificarea, iar acest lucru se întâmplă destul de greu (vezi recesământul 2011), datorită stimei de sine scăzute cauzată de atitudinea anti-romă.

Societatea românească consider că o persoană de etnie romă a evoluat din toate punctelșe de vedere, nu mai este de etnie romă, ceea ce dă naștere romilor invizibili. Pe romii invizibil îi întâlnim în calitate de profesori, medici, avocați, etc.

Asumarea identității entice în școli, universități, la locul de muncă este principala” armă” de combatere a prejudecăților și stereotipurilor legate de etnia romă. Înființarea unui muzeu al identității cultural a romilor, ridicarea de monumente, studierea sclaviei și a holocaustului romilor în școli înseamnă respect față de o minoritate care a luptat în războaiele din România, a dezvoltat agricultura, a dat oameni importanți care au reprezentat România cu brio la nivel internațional. Când aceste lucruri se vor întâmpla atunci putem considera că există evoluție pe bază de drepturi culturale. Romii care au evoluat în România până astăzi au fpcut-o pe cont prorpiu, au dus o luptă continuă cu rasismul.

Romii sunt un popor puternic, poate cel mai puternic, au rezistat presiunilor de exterminare continuă, fie ea fizică sau identitară. Puterea romilor stă în asumarea identității etmice cu mândrie, acesta trebuie să fie principalul scop al societății civile rome, doar așa putem evita repretarea istoriei.

Autor: Daniel Caraivan

[1] https://www.britishcouncil.ro/programe/societate/incluziune-sociala

[2] http://www.despresuflet.ro/forum/emotii-f106/vulnerabilitatea-slabiciune-sau-putere-t4139.html

[3] https://dexonline.ro/definitie/emancipare

[4] https://adevarul.ro/international/foreign-policy/drepturile-culturale-omului-necesitate-inventie-menita-atraga-atentiat-1_53bed5140d133766a84ef069/index.html

[5] https://lemniko.ro/ce-sunt-grupurile-vulnerabile/