Reţeau de Incluziune socială a Romilor – Capacitate şi Advocacy

Asociaţia “DANROM”  în cadrul  RISOROM – Reţeau de Incluziune socială a Romilor – Capacitate şi Advocacy

Scop reţelei:

Prin proiectul „Rețeaua de Incluziune Socială a Romilor – Capacitare și Advocacy”, Agenția „Împreună” și partenerii săi își propun capacitarea organizațiilor mici și medii de la firul ierbii de a accesa fonduri și de a derula campanii de advocacy pentru prioritizarea problemelor comunităților de romi pe agendele publice.

Obiectiv general:

Întărirea capacității instituționale și operaționale a 15 ONG-uri rome și dezvoltarea cooperării între ele, ducând la articularea unei viziuni strategice pe termen lung și la dezvoltarea expertizei pe accesare de fonduri, management de proiect,  gestionare fonduri și campanii de advocacy.

Initiator: Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities şi Centrul de Resurse pentru participare publică

                                                                

Activităţi în cadrul reţelei în care a fost implicată Asociaţia “DANROM”:

Apa nu este un lux, este un drept!

 

Inițiativă cetățenească privind asigurarea accesului universal la apă potabilă de calitate.

 

Prin această inițiativă, am solicitat Guvernului României și celorlalte instituții responsabile următoarele:

  • · Realizarea unei cartografieri actualizate a situației accesului la apa curentă și potabilă în România.
  • · Introducerea pe agenda publică a guvernanților a tematicii asigurării universale a

accesului la apă potabilă de calitate.

  • · Identificarea celor mai eficiente soluții și metode pentru ca tuturor cetățenilor României să le fie garantat dreptul la apă.

În anul 2015, în România, stat membru al Uniunii Europene din 2007, apa reprezintă un lux. Reprezentanții autorităților din România nu au depus eforturi suficiente pentru identificarea unor soluții rapide și viabile astfel încât toți cetățenii României să dețină acces la apă potabilă. Semnatarii inițiativei au tras un semnal de alarmă asupra problemei accesului la apă în România și solicită urgentarea demersurilor pentru identificarea de soluții!

Detalii mai multe despre aceasta campanile puteti citi aici, http://www.apanuelux.ro/Manifest%20-%20Dreptul%20la%20apa.pdf

Conferinţa Naţională – Fondurile Europene şi Comunităţile de Romi

Evenimentul si-a propune să creeze un cadru de discuţii privind fondurile europene care abordează direct realizarea incluziunii sociale a romilor pe perioada 2015- 2020, precum şi identificarea metodelor de succes şi de realizare a unor viitoare parteneriate în domeniul incluziunii sociale a romilor.

De asemenea, principalele subiecte care au fost dezbătute, au vizat informarea participanţilor cu privire la lansarea Axei 4 (Incluziunea socială şi combaterea sărăciei din cadrul Programului Operaţional de Capital Uman 2014 – 2020), promovarea de bune practici în domeniul educaţional, ocupaţional, al locuirii şi sănătăţii adresate comunităţilor de romi ca modele de dezvoltare locală şi prezentarea impactului reţelei RISOROM ca instrument de lucru de asistenţă tehnică pentru comunităţile locale în implementarea fondurilor europene.

 

Protocol de colaborare

Parteneriat între Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, Asociaţia “DANROM” şi Primăria oraşului Făurei. Scopul protocolului este accesarea şi implementarea de fonduri destinate romilor. În contextul perioadei de programare 2014-2020, un rol important îl vor avea strategiile de dezvoltare locală, ce vor putea constituii baza unor finanţări pe diverse domenii, printre care şi cele ce vizează comunităţile de romi.

Obiectul protocolului îl constituie implicarea activă a părților în elaborarea/dezvoltarea, aprobarea și implementarea măsurilor privind incluziunea socială a romilor din cadrul strategiei de dezvoltarea locală a orașului Făurei, județul Brăila.

Din descrierea comunitatii de romi, în ce privește dimensiunea populației de etnie romă din orasul Faurei arată că romii reprezintă 12,37%  (540) din totalul populației din care aproximativ 71% (392) sunt adulți si 29% copiii (158).  În ce privește stratificarea populației de etnie romă pe criteriul de gen femeile reprezintă aproximativ 48% iar bărbații 52%, în timp ce pentru grupa de vârstă 0-18 ani sunt 76 de fete și 82 de băieți.